3. Lumea Împărțită în Două

„Atâta timp cât nu iubim o anumită persoană, vom fi înconjurați de o mulțime oarecare formată din bărbați și femei. Din momentul în care inima noastră a aflat o persoană pe care o iubește, lumea din jur se va împărți în persoana iubită și restul oamenilor din jurul nostru.”

(Sfântul Metodie de Olimp)

*

Mă gândeam la statutul meu de celibatar și la importanța care mi-o oferea. Peste ani și ani mi-am dat seama că nu eram mai mult decât unul din mulțime, un CNP, un nume cu prenume, un oarecare, un oricine al nimănui. Ăsta eram.

Dar s-a întâmplat minunea. Am aflat (sau m-a aflat) o inimă care m-a iubit, cu care m-am căsătorit și care m-a învățat s-o iubesc și toată viața mea s-a transformat. Deodata lumea s-a ruptă în două: Lena și restul lumii.

Din un oricine al nimănui am devenit inima pereche a Lenei, din necunoscut în cunoscutul (cel mai cunoscut) ei, dintr-un tinerel în soțul Lenei.

Una dintre modalitățile de a nu muri niciodată, este să fi păstrat în inima cuiva, nu a orișicui, ci într-o inimă unică, specială, inima care te iubește.

GÂNDUL ALES

Gândul acesta îmi îndreaptă inima spre Dumenzeu și mă îndeamnă la recunoștință. La fel a făcut Dumnezeu cu omul.

După ce, prin neascultare, omul și-a pierdut dreptul și onoarea de a se plimba cu Dumnezeu prin Grădină, el a rămas un simplu pumn de pământ (plus suflarea de viața primită la creație). Din prietenul Creatorului a ajuns o cunoștință (oarecare). Ei se cunosc dar nu mai sunt prieteni cum erau înainte. Nu mai petrec timp împreună, nu mai vorbesc așa des, etc.

Recunoștința mea pentru acest Dumnezeu izvorăște din înțelegerea unicei Lui dorințe pentru mine, omul, și anume, ridicarea mea din starea mizeră de fir de praf la nivelul pământului la infinita onoare de a fi Copilul Său. Incredibil! Un nimeni, un colb, un negru sub unghie (să nu vă simțiți jigniți, vorbesc despre mine ca și cum aș fi singurul om J) să ajungă să stea la aceași masă cu Creatorul universului, a tuturor celor văzute și nevăzute. Ce onoare mi se oferă, câtă recunoștință Îi datorez.

Această dragoste a lui Dumnezeu pentru om, nu numai că Îl definește ca fiind Cel mai Mare Dumnezeu dintre toți, dar mai mult, Îl înfățișează ca Unicul Dumnezeu. Atât timp cât idolii (de piatră, lemn, aur sau plastic) neînsuflețiți nu pot iubi ei rezultă a fi un nimic. ( să înțelegem că cel ce nu iubește este un mare nimic? Asta e o altă discuție pe care o vom aborda cu altă ocazie).

La rândul nostru, ceea ce ne ridică mai sus de spiritul de turmă este dragostea pentru Păstorul cel Bun care își dă viața pentru oi. Am eu această iubire pentru El? Se vedea ea în plimbările prin grădină și din conversațiile zilnice cu El?

Pedeapsa veșnică nu este o răsplată pentru păcate, ci o răsplată pentru refuzarea marelui privilegiu de a te numi Fiu de Dumnezeu.

SFAT

 Caută cât încă se mai poate să ai și tu parte de această onoare!

P.S. Mâine ”Testul Măreției Omului”. Ești mare sau ești mic?