29. Da' tu de-a cui ești?

Da' tu de-a cui ești?
O întrebare bună, ajutătoare. Ne va ajuta să găsim răspunsul la întrebarea noastră inițială: A fi sau a nu fi?

Mi-aduc aminte când mergeam la bunici, la țara, cum eram întrebat de bunicuțele de pe laiță:
”Da' tu de-a cui ești?” Sunt de-a lui Todoru lu' Lazar. Pomeneam numele lui tata și a lui bunicu. Am auzit prin alte sate, că se pomeneau 5-6 nume, dela tată până la stră-stră-stră-străbunic. Ce e interesant, e că spunându-le de-a cui sunt, eram deja catalogat ca fiind o ”copie” a celor pomeniți în răspuns. Portretul meu era deja clar în mintea lor. Tata era imaginea bunicului, iar eu eram imaginea ”cea mai nouă” a celui de-o vârstă cu ele. Când mă vedeau pe mine, îl vedeau pe bunicu la tinerețe, cu bune și rele, cu calități și defecte.

Cultura evreiască ne lămurește cel mai bine importanța statutului, sau importanța apartenenței la un neam, la un nume. Evanghelistul Matei ne arată, la începutul evangheliei lui, că statutul este de o importanță majoră, când vine vorba de a demonstra statutul și autoritatea cuiva. Așadar, genealogia Domnului Iisus arată foarte clar și documentat că el provine (mă refer la aspectul uman al lui) dintr-o spiță de neam regesc, ba chiar din sămânța primului om al credinței, Avraam. 

Ceea ce reiese din cele două exemple de mai sus, e că statutul este dat de apartenența la un neam (nu neapărat în sens familial), o spiță. Această apartenență va determina și influența personalitatea, caracterul și faptele. Din această calitate de ”fiu al lui...” rezultă plinătatea și măreția statutului unui individ. Drepturile și responsabilitățile pe care le va avea cineva sunt haine cu care acel ”fiu al lui...” va trebui să le îmbrace.

Astfel, ajungem la un alt element important: apartenența.

Nu este greu de înțeles acest concept. Cu toții am avut și avem etape în viața noatră când dorim să aparținem. Unui grup, unei categorii sociale, unei scoli, etc. În cele din urmă, apartenența aduce respect și renume. Chiar din aceste motive căutam apartenența. Revenind la reclama cu drepturile cetațeanului european, deducem că drepturile la care apela clientul i se datorau tocmai faptului că el aparținea (unei comunități, în acest caz). Așa că, în fond și la urma urmei, am putea spune că ceea e un individ caută în viața este apartenența la o entitate superioară, care să-i dea semnificație vieții lui.

Piramida lui Maslow clasează nevoia de apartenență exact la jumătate. Dedesuptul ei se află nevoia de siguranță și nevoile fiziologice, iar deasupra este clasată nevoia de autorespect și în vârf nevoia de autorealizare. Desigur, Maslow se referea la o apartenența ”exterioară”, fiind asociată cu nevoia de dragoste. Interesant e că ”nevoia de dragoste” este satisfăcută datorită privilegiului de a aparține unei familii în care dragostea este revărsată asupra ”fiului”.

Acest fapt ne obligă să mutăm discuția pe dimensiunea ”interioară” iar Maslow ar trebui să-și rearanjeze piramida pentru că toate nevoile individului pot fi satisfăcute pe deplin prin apartenența la acea entitate superioară. Exemplu simplu: dacă aș dobândi (indiferent prin ce metodă) statutul de fiu de împărat, atunci nevoile mele, toate, ar fi satisfăcute implicit. Nevoile fiziologice nici nu s-ar pune în discuție, nevoia de siguranță ar fi rezolvată (slujitori și bodyguarzi), nevoia de dragoste la fel (presupunând că familia este una sănătoasă), nevoia de respect i-ar fi împlinită din inerție diplomatică, iar cea de autorealizare s-ar concretiza cu preluarea coroanei ca urmaș al împăratului.

Calitatea și privilegiul de ”fiul a lui...” devine astfel pilon de bază în satisfacerea tuturor nevoilor și a împlinirii personale. Ceea ce l-a determinat pe fiul risipitor din Evanghelie, să se întoarcă acasă a fost tocmai faptul că el și-a amintit ”al cui fiu este”. Și-a adus aminte de toate drepturile pe care le au cei care aparțin ”casei tatălui” (chiar și slujitorii). Statutul său de ”fiu al lui...” și sentimentul apartenenței au fost factorii decisivi în întoarcerea lui acasă. Așa înțeleg eu calea devenirii până la împlinire a oricărui om. De la un ”oricine” (nimeni) la statutul de ”fiu al lui...”.

Așadar întrebarea noastră de acum câteva postări, ”Să fii sau să nu fii?” se completează și devine ”Să fii sau să nu fii Fiul lui...”. De aici va trebui să continuăm discuția. Vom vedea ce opțiuni avem,...în următoarea postare.