”To be or not to be: that is the question.” (Hamlet, Shakespeare)
Nu voi face o recenzie la Hamlet, dar voi împrumuta faimoasa frază pentru o provocare la introspecție.
Spuneam în postarea ”Întrebările...Întrebările” că ”provocarea cea mai mare rămâne să descoperim care este ”întrebarea” cea mai importantă într-o viață de om”. Iată-ne puși în fața întrebării, care-i Întrebarea? Shakespeare chiar a surprins ceva din această frământare interioară a ființei umane. ”A fi sau a nu fi”, chiar că e Întrebarea. Dar, a fi sau a nu fi CE?
Auzim adesea: ”să fii ceva în viață” (legat de profesie/carieră) sau ”să fii cineva” (legat, de obicei, de un renume). De copii suntem întrebați ce vrem să ne facem când vom fi mari, iar această întrebare ne urmărește viața întreagă. Ne trezim la o anumită vârsta cu această întrebare încă foarte proaspătă în mintea noastră, ca și cum nu ar fi trecut decât un ceas de când ea a bătut la ușa mintii noastre. Bătaia ei puternică și insistentă ne dezvăluie o crudă relitate: (încă) nu sunt nimic/nimeni. Această constatare ne împinge în colțul umbrit al existenței noastre.
Dar,
”viața nu se rezumă la câteva realizări sau trăiri spectaculoase. Scopul primordial al vieții tale nu este atât ceea ce faci, cât mai ales ce devii.”
Să devii ceva ...într-o societatea umbrită de mediocritate, să fii un profesionist într-un anumit domeniu, poate fi ceva de admirat. Dar este de-ajuns? Să fie acest lucrul culmea tuturor dorințelor? Să fii cineva într-o lume cu memorie scurtă (azi ești pe val mâine în vale) este riscant. Ok, ți-ai făcut un renume, dar așa cum ți s-a acordat, la fel ți se poate lua. Până la urmă, atât dorința de a fi ceva cât și acea de a fi cineva, sunt doar carapacea care învelește un conținut, care vizează aspectul exterior al devenirii.
Devenirea la nivel interior este o adevărată lucrare de artă. Ea durează o viață, iar bucuria devenirii o are doar acel care știe unde trebuie să ajungă. Însă, care este apogeul devenirii umane? Spre ce să-mi îndrept privirea atunci când vreau să devin...Care-mi sunt modele care merită să fie urmate (că până la urmă totul în lumea aceasta se construiște după un model). Devenirea va trebui să-mi fie principalul front de lucru, pentru că ceea ce devii (și implicit ceea ce ajungi să fii) este o garanție a calității pe care o vei aplica oricărui lucru pe care îl vei face.
Devenirea este o lucrare pe două dimensiuni. A statutului și a caracterului. Când spun statut înțeleg ”un ansamblu de dispoziții cu caracter oficial, prin care se reglementează scopul, structura și modul de funcționare”(DEX). Aplicând această definiție unei persoane ne putem da seama de cine este în esență. Observâdu-i scopul vieții, structura caracterului și modul de aplicare a principiilor aferente scopului îi putem înțelege statutul - acesta fiind timbrul calității care certifică apartenența la o entitate superioară.
..........
... ca să nu fiu prea lung...continuarea mâine
Auzim adesea: ”să fii ceva în viață” (legat de profesie/carieră) sau ”să fii cineva” (legat, de obicei, de un renume). De copii suntem întrebați ce vrem să ne facem când vom fi mari, iar această întrebare ne urmărește viața întreagă. Ne trezim la o anumită vârsta cu această întrebare încă foarte proaspătă în mintea noastră, ca și cum nu ar fi trecut decât un ceas de când ea a bătut la ușa mintii noastre. Bătaia ei puternică și insistentă ne dezvăluie o crudă relitate: (încă) nu sunt nimic/nimeni. Această constatare ne împinge în colțul umbrit al existenței noastre.
Dar,
”viața nu se rezumă la câteva realizări sau trăiri spectaculoase. Scopul primordial al vieții tale nu este atât ceea ce faci, cât mai ales ce devii.”
Să devii ceva ...într-o societatea umbrită de mediocritate, să fii un profesionist într-un anumit domeniu, poate fi ceva de admirat. Dar este de-ajuns? Să fie acest lucrul culmea tuturor dorințelor? Să fii cineva într-o lume cu memorie scurtă (azi ești pe val mâine în vale) este riscant. Ok, ți-ai făcut un renume, dar așa cum ți s-a acordat, la fel ți se poate lua. Până la urmă, atât dorința de a fi ceva cât și acea de a fi cineva, sunt doar carapacea care învelește un conținut, care vizează aspectul exterior al devenirii.
Devenirea la nivel interior este o adevărată lucrare de artă. Ea durează o viață, iar bucuria devenirii o are doar acel care știe unde trebuie să ajungă. Însă, care este apogeul devenirii umane? Spre ce să-mi îndrept privirea atunci când vreau să devin...Care-mi sunt modele care merită să fie urmate (că până la urmă totul în lumea aceasta se construiște după un model). Devenirea va trebui să-mi fie principalul front de lucru, pentru că ceea ce devii (și implicit ceea ce ajungi să fii) este o garanție a calității pe care o vei aplica oricărui lucru pe care îl vei face.
Devenirea este o lucrare pe două dimensiuni. A statutului și a caracterului. Când spun statut înțeleg ”un ansamblu de dispoziții cu caracter oficial, prin care se reglementează scopul, structura și modul de funcționare”(DEX). Aplicând această definiție unei persoane ne putem da seama de cine este în esență. Observâdu-i scopul vieții, structura caracterului și modul de aplicare a principiilor aferente scopului îi putem înțelege statutul - acesta fiind timbrul calității care certifică apartenența la o entitate superioară.
..........
... ca să nu fiu prea lung...continuarea mâine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu