22. Nu Am Chef Azi!

 

 

"Nu am chef azi, nu am chef azi,
N-am chef de nimic.”

(Vama Veche)

 

 

Auzeam melodia asta într-o dimineață în mașină și mi-am dat seama că era tocmai expresia în cuvinte a stării mele. Nu aveam chef de nimic. Mă ungea la suflet pentru că mă identificam așa de mult cu acest ”nu am chef azi”. Chiar dacă nu aveam chef, tot trebuia să fac câteva lucruri pentru a mă convingă că sunt viu :) Și așa, mă gândeam,... mă gândeam că aceste versuri marchează începutul unei noi ere pentru omul modern. Chiar dacă melodia a apărut în 1998 (am gugăluit ca să aflu -nu sunt un fan așa mare), mesajul ei s-a transformat într-o realitate mai actuală ca niciodată.

 

Poate veți râde sau mă veți judeca, dar vreau să declar un lucru pe care îl constat cu tristețe în rândul nostru, al tinerilor de azi: tinerii anului 2012, ai sec. 21, ai mileniului III, suntem generația fără chef.  Expresii de genul ”fac ce am chef” (și de cele mai multe ori nu avem chef de nimic - ca urmare nu facem nimic) ”domnesc” gândirea noastră și determină comportamentul nostru (static, inactiv, în stand-by). Mă uit la tineri, pe care îi cunosc cât de cât (printre care și eu) și  mă tot întreb, de ce nu au chef, sau de ce au chef azi? (poate ar trebui să-i întreb pe ei și nu pe mine)

 

Tânărul de azi este ”un produs al chef-ului”. Greu poți să-l determini să facă ceva dacă el nu are chef. Inventează tot felul de scuze, fără fundament, numai să nu facă ce-i ceri tu (rugându-l, clar). Ajung să cred că în vremurile noastre, suntem robii propriului nostru chef. DEX-ul zice despre chef: ”Dorință ciudată, neașteptată; capriciu, toană”. Cu alte cuvinte suntem robii unor dorințe ciudate și a unor capricii propri.

Dorințele ciudate, capriciile și toanele sunt slujitoarele fidele ale părții nevăzute a eului nostru. Dacă vrei să cunoști pe cineva altfel decât se străduie el să-ți arate că este, obsearvă-i capriciile, toanele și acele dorințe ieșite din sfera normalului comun. Vei vedea că nu este chiar atât de ”normal” precum credeai. Până la urmă, este adevărat că ”toți sunt normali până ajungi să-i cunoști”.

Ei bine, lipsa chefului este cuantumul acestor caracteristici nevăzute ale eului nostru care își impun autoritatea de fiecare dată când nu există o autoritate în vigoare (adică, acea forță motivatoarea izvorâtă dintr-un ideal măreț). Altfel spus, suma tuturor caracteristicilor urâte ale eului nostru produc o forță (demolatoare) care vrea să ne conducă viața de fiecare dată când forța creatoare (cea născută și alimentată de idealuri, credințe și principii sănătoase) este într-o stare de pâlpâială.

Lipsa de chef, până la urmă, este o abundență de urât lăuntric care își face loc de fiecare dată când frumosul lăuntric ia o pauză de la lucru. Există totuși o parte pozitivă a lipsei de chef, pentru că în acestă stare partea nevăzută și mai puțin cunoscută (cea urâtă) a eului se expune la lumină, iar acesta este momentul cel mai oportun de a ne privi introspectiv pentru a ne cunoaște mai bine capriciile, toanele și dorințele ciudate.

Te provoc ca în acele momente fără chef, să-ți ”gestionezi” capriciile și dorințele ciudate cărora te supui fără nici o rezistență. Ia seama la ele, meditează la ele și caută să scapi de ele. Doar făcâd așa frumosul văzut va strivi urâtul nevăzut a eului tău.

p.s. sper că m-ați putut urmări în ciuda limbajului filozofico-mistico-ciudat :)