14. FERICIRE - frumos nume ai!

FERICIRE - nu asta căutăm cu toții?

Un concept atât de cunoscut de toți dar totuși atât de neclar pentru cei mai mulți. Problema e că pentru fiecare dintre noi ea inseamna ceva (de cele mai multe ori lucruri mărunte). Nu vreau să încep o călătorie în jurul lumii (fericire) pentru a descoperi și a tranșa un verdict unic și definitiv, pentru că mi-ar fi imposibil. Dar cred că pot să reduc toată discuția la lumea mea. Nu e locul în care să facem o descriere completă a ce înseamnă fericirea, dar cred că putem să abordăm aspecte ale fericirii. Fericirea poate fi asemănată cu un pom, care este compus din mai multe elemente diferite, dar care formează un întreg (despre întreg vom vorbi curând).

Dacă ar fi să enumerăm câteva din aceste elemente, am putea vorbi despre momente fericite, de activități care aduc momente de fericire, de persoane care ne fac fericiți, de lucruri care ne fac fericiți (și am putea enumera în continuare). Eu vreau să mă opresc azi la o activitate care poate aduce fericire, o activitate viabilă de peste două mii de ani, de când un învățător, sau Învățătorul, îi învăța pe oameni cum să guste fericirea.

”Este mai ferice să dai decât să primești” (Faptele Apostolilor 20,35)

Aceste cuvinte dețin o putere care poate face minuni dacă sunt puse în practică. M-am gândit mult la acest ”secret al gustării din fericire” și m-am tot întrebat cum e posibil să găsesc o fărâmă de fericire prin a dărui. Când toate în jur ne învață că fericit este cele ce primește, aceste cuvinte ne dărâmă teoria.

Sincer să fiu, mă încred mai mult în ceea ce spune Învățătorul, decât în ceea ce spun un milion de învățăcei.

În primul rând, cred că sunt adevărate aceste cuvinte pentru că a da, a dărui, depinde doar de mine. Eu sunt stăpânul darurilor și eu sunt cel care hotărăște cine să primească darul meu. În aceste două privilegii văd o putere extraordinară, capabilă să facă minuni. O coajă de pâine de-aș avea tot pot să o împart și în loc de unul pot face doi sau mai mulți oameni fericiți pentru că au o cojiță de pâine pentru cină. Actul de a dărui împarte obiectul (mă refer la dar-indiferent de natura lui) și înmulțește omul ( mă refer la dăruiți- cei care primesc darul).

Cel care dăruiște dovedește cel puțin trei lucruri:
1. Că este bogat - de aceea își permite să dea (bogăție - nu în sensul milionarist cu care suntem bâzâiți la cap zi de zi, ci prin simplul fapt că ai ceva)
2. Că prețuiește mai mult omul decât obiectul. Că iubește mai mult ceea ce este asemenea lui și nu ceva străin firii lui, cum ar fi un obiect fără viață.
3. Că el a înțeles că tot ce are este un dar primit de la Cel care Deține Totul.

Ca și încheiere, mă gândesc că  dacă fericirea mea ar depinde doar de ceea ce primesc și sunt fericit doar atunci când primesc, atunci, privind lumea egoistă în care trăim, aș fi cel mai nefericit om de pe fața pământului. Totuși chiar și pentru un astfel de om ar mai exista speranță, că există oameni care au înțeles cuvintele de mai sus ale Învățătorului. Eu unul nu aș aștepta să-mi apara în cale un astfel de om pentru a fi fericit.
De aceea pot să spun sus și tare: DĂRUIESC, deci Sunt Fericit!