30. Părintele Inimii

"Tu eşti un fiu al marelui stăpân
din plaiul cel înalt... Stăpân puternic
şi înţelept, cum eu, sărman nemernic,
n-am cunoscut pe nimeni niciodată.
Şi când sub soare ai cui spune tată,
şi când e fără seamăn tatăl tău,
de ce să fii cu viaţa ta călău?
De-ai şti cum te doreşte! Cum îl doare!
De ce să mori, când poţi să-ţi ceri iertare?"

(Costache Ioanid-Întoarcerea)

 ”Când ai s-ajungi la Poarta Acelui Tainic Zid
de după care nimeni napoi n-a mai venit,
ce oare o să-ți spună acei care deschid,
vei fi străin acolo sau un copil dorit?”
(Traian Dorz-Când ai s-ajungi)

Să fii sau să nu fii...fiul lui...?
Nu e ușor să te definești ca parte a unui neam/nume. De aceea ne ia atâta timp să încheiem acest gând ridicat de întrebarea ”A fi sau a nu fi?”

Vom rămâne în dimensiunea interioară cu cercetarea noastră pentru că este cel mai important și cel mai greu să lămurim  apartenența noastră la nivel interior. Adică, la nivelul inimii, acel centru de comandă, care include mintea, spiritul, sufletul și întreaga natură emoțională, și dictează direcția vieții noastre (despre inimă vom vorbi într-o altă ocazie). Determinând apartenența interioară, putem determina și chiar înțelege manifestarea exterioară (faptele).

Nu pot să mă gândesc la o apartenență la nivel interior fără să-mi fugă gândul la Cea mai Superioară Entitate, Dumnezeu. Dacă ar trebui să continui acest gând fără a-L include pe Dumnezeu ar fi ca și cum aș vrea să pescuiesc într-un iaz fără pește. Aș putea fi dotat cu cel mai profesionist băț, cea mai atrăgătoare momeală și cea mai potrivită vreme, tot nu ar fi de folos, pentru că rezultatul ar fi un mare Zero. Bățul, momeala și vremea nu ar fi avut nici o valoare, pentru că lipsește ce-i mai important, peștele.

Așa că, prima opțiune pentru inima noastră este Dumnezeu. ”Fiule, dă-mi inima ta” (Pilde 23.26)
Iată dovada că apartenența la nivel interior este de-o importanță majoră. Un Dumnezeu Atotputernic tânjind după o inimă de om. Un Creator care știe cel mai bine ce este important la creația Sa.
Dorința Divină dezvăluie ce este cu adevărat important la om: inima. Esențialul este întotdeauna în interior. Așa cum coaja învelește miezul, la fel trupul învelește inima. Ambele sunt importante și își au rolul lor, dar esențialul este întotdeauna la interior. (Vă las pe voi să deduceți importanța unei coji fără miez).

Așa că, prima ”ofertă” ne vine din partea Creatorului nostru. E interesant cum El a lăsat omului liberul arbitru tocmai pentru a-i putea face această ”ofertă” unică. Dumnezeu nu dorea să aibă în casă niște fii care nu-și doresc locuirea în casă (asta a fost greșeala fratelui mai mare (”cum se cade”) din pilda Fiului Risipitor, că el aparent, la nivelul exterior (al cojii) îndeplinea toate cele necesare unui fiu ascultător, dar la nivelul inimii el era plecat demult de acasă, inima lui nu era lângă tatăl său și nu era în asentimentul părintelui-era un fiu risipit în casă).

....

De multe ori mi-e inima orfană pentru că mă văd colindând țări îndepărtate, care-mi promit viață din belșug și libertate (care întotdeauna este o libertate a cojii, și întotdeauna o înrobire a miezului). Nu sunt orfan doar atunci când mi-a murit părintele, ci și atunci când eu am murit față de el. Iar cărarea care duce spre această moarte începe cu uitarea, ignorarea sau lepădarea statutului de fiu primit cândva. Plinătatea vieții la nivelul inimii este dată de trăirea conform statutului de fiu. De aceea întrebarea noastră se compleatează și devine: A fi sau a nu fi Fiul Creatorului? A fi sau a nu fi Fiul celei mai înalte Entități?

A fi sau a nu fi Fiul Creatorului?                                   Iată ÎNTREBAREA!!


p.s. Asupra ”ofertei Copiatorului” (opusul Creatorului - cel care inversează ceea ce Creatorul inventează) mă voi opri în altă ocazie.