Pentru ce merită să trăiesc? Asta-i întrebarea! Există oare un răspuns universal valabil care să se poată aplica în dreptul oricărui om? Nu vreau să dau eu un răspuns, însă vreau să vă provoc să ne facem un bilanț al ”lucrurilor” pentru care trăim. Dacă am face o listă cu toate compartimentele vieții noastre despre care am putea spune că sunt importante în trăirea noastră zilnică, am putea porni de acolo în descoperirea adevăratelor motive pentru care merită trăit.
Motive pentru care se merită să-ți cheltuiești viața sunt multe. Fiecare om are cel puțin unul pentru care se trezește dimineața (fie a lui propriu, fie impus de alții sau de circumstanțe, el există). Nu vreau să vorbesc despre motivele în sine, ci despre ceea ce face ca ele să fie importante și destul de valoroase astfel încât să merite să-ți pui viața în slujba lor.
Pentru a descoperi (dacă încă nu știm) pentru ce trăim, va trebui să ne punem o întrebare ajutătoare, care va fi asemenea unui cuptor încins care lămurește aurul de zgură. Dacă lucrul pe care îl considerăm valoros va trece proba focului, atunci cu adevărat este important. ”Întrebarea de Foc” este: Pentru ce merită să MORI? Înainte de a ne putea răspunde pentrru ce merită să trăiești, este esențial să ne întrebăm la cel mai serios mod pentru ce merită să mori. Ba mai mult, cred că dacă nu ne răspundem la această întrebare mai întâi s-ar putea să nu găsim răspunsul la cealaltă.
Care sunt lucrurile din viața mea pentru care, fără nici o ezitare, azi mi-aș da viața? Merită să mori pentru un job, carieră, o idee, o persoană, avere, faimă, plăcere, etc? Mi-am dat seama că dacă nu există în viața mea un lucru pentru care să fiu dispus să mor, trăiesc pentru lucruri mărunte, nimicuri. Ți-ai da viața pentru un nimic? Eu nu. ”Axul Central” al vieții este chiar acel lucru pentru care ești dispus să mori. Dacă nu ai acest ax central nu funcționezi bine, ești fără coloană vertebrală. Un lucru nevertebrat, asemenea unei plasteline, poate fi modelat oricum, oricând și de orice. Astfel nu ajungi niciodată la o maturizare care să-ți dea o împlinire.
Pentru ce ți-ai da viața azi?
Dacă ai aflat, începe să trăiești pentru acel lucru acum. Pune-l ca fundație a existenței tale pe care să-ți clădești toate ”camerele” vieții. Doar așa vei putea să spui, după ani și ani, că ”ai construit” ceva de valoare. Până la urmă doar ceea ce este ”construit cu materiale de calitate” va face față timpului, dar totul începe cu fundația. De aceea, nu amâna să-ți descoperi (sau să-ți dezgropi) cel mai de preț lucru pentru care merită să mori. Ce este clar e că nu vei muri pentru ceea ce nu ai trăit. Nu te vei sacrifica pentru ceva ce nu ai cunoscut, experimentat sau crezut că merită.
Pentru ce vei trăi de azi încolo depinde de ceea ce vei descoperi întrebându-te:
pentru ce sunt dispus să mor?
Viața ta va avea valoare doar atunci când trăiești pentru ”lucruri” de preț.
Pentru ce traiesc!!!!???? Asta da intrebare!!!!
RăspundețiȘtergereProvocatoare. Raspunsul care mi-a venit in gand imediat dupa citirea intrebarii, a fost simplu si rapid: pentru intalnirea cu El, cu Facatorul nostru. Apoi mi-am amintit, stai, ca tu ai familie, sot, copii....pentru ei nu traiesti???
...Traind cu speranta ca te vei intalni cu EL te ajuta zi de zi sa gasesti mai multa dragoste in tot ce faci pentru cei din jurul tau si sa poti trece peste toate dezamagirile zilnice care vin din partea celor apropiati. EL nu te va dezamagi niciodata!!! Recomand cu caldura celor iubitori de lectura si cu viziuni sanatoase cartea "Baraca" de Wm. Paul Young. Va va oferi raspunsuri accesibile la multe intrebari chinuitoare.