18. RENUNȚ, deci IUBESC

”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu...”

(Ev. după Ioan 3.16)

În ultima vreme o întrebare mă frământă. Întrebarea e veche și răspunsul l-am mai intuit câte-odată, dar mă frământă de fiecare dată când mă uit la persoana cea mai iubită de mine (nevastă-mea):

Cum îmi ”măsor” lungimea, lățimea, înălțimea și adâncimea iubirii din viața mea? Cum îmi dau seama cât de mult iubesc?

Există multe feluri de a-ți da seama de existența iubirii în viața ta. Darurile pe care le oferim, dezvăluie un aspect al iubirii, timpul petrecut împreună cu persoana iubită arată un alt aspect s.a.m.d. Acestea sunt dovezi ale existenței iubirii în viața cuiva, dar nu ne dau prea multe detalii despre mărimea ei.

În versetul 16 de la Ioan 3, ni s-a dat ”formula” cu care putem calcula ”cantitatea” iubirii noastre. Darurile, timpul și toate ”dovezile” existenței iubirii, sunt doar o expresie văzută a unui fenomen nevăzut. Roadele exterioare, văzute ale unei lucrări interioare nevăzute. Acest proces interior este renunțarea. Însă nu o renuțare la lucrurile care devin cadouri, sau la timp ci o renunțare mai profundă, la sine. Renunțarea la propriul tău eu de dragul îmbrățișării aproapelui tău. Renunțarea la ce iubim cel mai mult.

Dumnezeu Tatăl a renunțat la ceea ce a iubit mai mult, la Dumnzeu Fiul, deci ceva din propria Ființă. Am putea zice că a renunțat la El chiar, de dragul omului. Renunțarea Lui L-a costat prețul suprem. Nimic nu avea mai de preț în toată împărăția Sa. Asta descoperă lungimea, lățimea, adâncimea și înălțimea iubirii Lui, dar și greutatea ei.

Acum mă întreb, cât iubesc eu pe cel de lângă mine? Cât am renunțat la mine, la ceea ce vreau eu să fac, ceea ce-mi place mie, la mofturile mele, la mândria mea, doar că să pot îmbrățișa pe aproapele meu, arată ”greutatea” și valoarea iubirii noastre și în definitiv valoarea persoanei și vieții noastre.
Renunțarea la dreptul tău de dragul fericirii celui mai nedreptățit arată cât iubești.

Așa că atunci când sunt întrebat cât iubesc, mă întreb cât renunț la tot ceea ce-mi hrănește egoismul și propriul eu. Răspunsul trebui calculat nu în timp sau în lucruri dăruite, ci în oamenii îmbrățișați de tine după ce te-ai ”dez-îmbrățișat” de tine însuți. Numai dându-ți drumul ție poți să-l îmbrățișezi pe aproapele.

Să ne întrebăm în fiecare zi: RENUNȚ ?