Când printre noi își fac loc monștrii înseamnă că realitatea devine scenariu de poveste fantastică, suntem cufundați în somn și coșmarul ne este realitatea cea mai crudă.
Am văzut ființe de tot felul. Mutilați , ”modificați genetic”, desfigurați, etc. Suflete. Moarte, sau aproape moarte. Dar ei nu s-au născut așa, ci s-au deviat de la originea lor printr-o voita metamorfoză malefică: au ales compromisul și ”colaborarea cu partea întunecată a forței”.
Monștrii sunt reali. Noi i-am creat, sau noi le-am îngăduit să să se nască, dormind în nepăsare, pentru că indiferența oamenilor ”buni” întotdeauna a fost mult mai rea decât răutatea oamenilor ”răi”.
Dacă am ajuns în postura de a alege între ”răul mai mare” și ”răul mai mic” suntem aproape de hău. Unde este Lupta dintre ”Bine” și ”Rău” care a fost din totdeauna situația normală a lucrurilor? Dacă am ajuns sa alegem dintre rău și rău (mare sau mic) înseamnă că Răul a învins. Trăim în curtea răului. Ce rost mai are să alegem dacă până la urmă tot răul domnește? În fundul fosei se poartă aceeași haină.
Cea mai pesimistă realitate este aceea în care somnul meu lasă să se nască în mine monstrul care va deveni apoi realitatea aproapelui meu. Responsabilitatea mea este să evit această mal-formare, iar cât timp trăiesc monștrii și monstruozitățile își vor găsi în mine un dușman înverșunat. Cea mai pierdută națiune e aceea în care domnește un monstru ales de ”concetățenitatea” monștrilor.
”Națiunea nu este o întovărășire economică de producție și consum, nu este o juxtapunere de indivizi cu interesele lor subiective și egoiste, ci este un mare suflet rezultând din sufletele tuturor, strânsă împreună de amintirile trecutului, de primejdia prezentului și aspirațiile viitorului.” (Barbu Ștefănescu Delavrancea)
Dacă Națiunea are nevoie de sufletul meu pentru a fi completă, atunci eu reprezint Națiunea atunci când toate sufletele din jur îi sunt străine. În dreptul meu, sunt unicul responsabil pentru Națiune pentru că nimeni nu-mi poate înlocui sufletul. Dacă Națiunea doarme (în dreptul meu) atunci existența monștrilor mi se datorează. Spiritul colectiv trebuie să facă parte din spiritul individual și nu doar invers. ”Națiunea nu se poate salva fără ajutorul națiunii” (Bonaparte); Colectivul nu se poate salva fără individual, dar nici individualul fără colectiv.
Aleg Națiunea, Aleg iluminarea, Aleg trezirea...proprie.
Monștrii sunt reali. Noi i-am creat, sau noi le-am îngăduit să să se nască, dormind în nepăsare, pentru că indiferența oamenilor ”buni” întotdeauna a fost mult mai rea decât răutatea oamenilor ”răi”.
Dacă am ajuns în postura de a alege între ”răul mai mare” și ”răul mai mic” suntem aproape de hău. Unde este Lupta dintre ”Bine” și ”Rău” care a fost din totdeauna situația normală a lucrurilor? Dacă am ajuns sa alegem dintre rău și rău (mare sau mic) înseamnă că Răul a învins. Trăim în curtea răului. Ce rost mai are să alegem dacă până la urmă tot răul domnește? În fundul fosei se poartă aceeași haină.
Cea mai pesimistă realitate este aceea în care somnul meu lasă să se nască în mine monstrul care va deveni apoi realitatea aproapelui meu. Responsabilitatea mea este să evit această mal-formare, iar cât timp trăiesc monștrii și monstruozitățile își vor găsi în mine un dușman înverșunat. Cea mai pierdută națiune e aceea în care domnește un monstru ales de ”concetățenitatea” monștrilor.
”Națiunea nu este o întovărășire economică de producție și consum, nu este o juxtapunere de indivizi cu interesele lor subiective și egoiste, ci este un mare suflet rezultând din sufletele tuturor, strânsă împreună de amintirile trecutului, de primejdia prezentului și aspirațiile viitorului.” (Barbu Ștefănescu Delavrancea)
Dacă Națiunea are nevoie de sufletul meu pentru a fi completă, atunci eu reprezint Națiunea atunci când toate sufletele din jur îi sunt străine. În dreptul meu, sunt unicul responsabil pentru Națiune pentru că nimeni nu-mi poate înlocui sufletul. Dacă Națiunea doarme (în dreptul meu) atunci existența monștrilor mi se datorează. Spiritul colectiv trebuie să facă parte din spiritul individual și nu doar invers. ”Națiunea nu se poate salva fără ajutorul națiunii” (Bonaparte); Colectivul nu se poate salva fără individual, dar nici individualul fără colectiv.
Aleg Națiunea, Aleg iluminarea, Aleg trezirea...proprie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu