"Nu poți impune o valoare decât pe dărâmături: ruinele indică totdeauna prezența spiritului””Nici un român nu se simte personal vinovat. Toate ratările și golurile și le explică prin vidurile României, dezertând astfel de la responsabilitatea individuală” (Emil Cioran)
O săptămâna istorică pentru națiune este totdeauna aceea în care are șansa să răstoarne istoria peste prezent și apoi să acopere totul cu nădejdea unui alt viitor.
Săptămâna istorică este Săptămâna Patimilor. Zilele numărate. Ceasurile durerii. Clipele dinaintea morții. Drumul Crucii care are o singură direcție: Culmea Morții. Nu este altă variantă decât urcarea pe cruce. Diferența se face acolo sus, la stânga sau la dreapta. Condamnarea sau iertarea. Dezintegrarea sau Transfigurarea.
Se urcă Națiunea pe Cruce iar de acolo, învierea sau moartea. Sufletul națiunii renaște doar din zdrobirea și moartea mădularelor ei (noi). Doar ruperea de prezent, de aici și de acum, permite intrarea în etern, locul în care spiritul își află cu adevărat pacea.
Împotrivirea mea de a urca pe cruce, de a muri față de prezentul ”netrebnic și-apostat” garantează stagnarea, putrezirea și eterna smoală a infernalei realități. Frica de schimbare mă cufundă în brațele răului cunoscut în defavoarea posibilului bine. A te complăcea în (răul) cunoscut nu e riscant, e comod, călduț, dar definitiv. Necunoscutul cere riscuri, dar cine nu riscă NU CÂȘTIGĂ.
...
Eu mă risc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu