luni, 17 noiembrie 2014

55. SCHIMBAREA LA FAȚĂ A ROMÂNIEI


Întreaga noastră misiune politică și spirituală trebuie să se reducă la voința încordată a unei schimbări la față.

de Emil Cioran


A luat sfârșit săptămâna patimilor pentru România. După un greu urcuș, națiunea a ajuns sus...pe cruce. Dar, ”asemenea lui Hristos, românul este între... doi tâlhari”. Singura speranță e ca unul din ei să se pocăiască de păcate spre mântuire (adică izbăvit de lumea -politic- mânjită).

Așa cum Hristos are puterea și dorința de a ierta un păcătos care se căiește chiar și în ceasul al doisprezecelea, la fel Națiunea își poate ierta neputințele conducătorului ei. Ba mai mult, așa cum Mântuitorul se sălășluiește în cel ce se căiește, la fel conducătorul poate fi expresia unitară și concentrată a  națiunii.

România are o față nouă.
Fața e importantă. Într-o lume a văzutului, ceea ce se vede trebuie să fie frumos și credibil. Dar un măr roșu și frumos pe dinafară nu hrănește dacă nu este sănătos și vitaminizat pe dinlăuntru. Nu e suficient să avem frumusețea exterioară, asemenea merelor din import. Până la urmă, decât  ”o bunăstare nesemnificativă, mai bine o ruină cu brio” (Cioran). Pe ruine se poate clădi din nou, ele anunță un sfârșit și un început. Cel ce știe că este pe moarte are marea șansă de a se duce la doctor și poate se mai salvează, iar și asta datorită conștientizării gravei stări în care se afla. Pe când, aparențele înșeală întotdeauna. Ele ascund realitatea. ”Îți merge numele că trăiești, dar ești mort.”(Apocalipsa) Aparențele ascund deficiențele.
Nu se vrea așa ceva!


Romania trebuie să-și forjeze un suflet nou acum.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu