47. CEL MAI GREU LUCRU DIN LUME

Nu mă consider un mare expert în pasiuni deși am înțeles profunda-i semnificație. Mă văd ca un neobosit căutător al pasiunii. De multe ori mă întâlnesc cu ea datorită oamenilor pe care îi întâlnesc și care, prin felul lor pur de a fi, mă determină să cred în continuare că doar felul acesta pasional de a trăi (adică mișcat și urnit din dragoste de om) este unicul care merită tot sacrificiul. La fel, sunt oameni care, nu numai că te fac să-ți pierzi pasiunea dar te îmbrâncesc spre o atitudine egoistă (caracterizată de obsesie și viciu). În preajma acestor oameni nu e recomandat să-ți lași prea liberă pasiunea.


Pasiunea leagă oameni, dă frâu liber altruismului și înfrânează ego-ul sălbatic. Ea costă. Nu-i ușor să parcurgi distanța de la eu până la el. Drumul până la celălalt ”e pavat cu ego-ul meu”, orice pas este o călcare a eu-lui...și asta doare cel mai tare. Nu-i nimic mai dureros și greu pe lume decât, urnit de iubire să te apropii de celălalt călcându-ți propriul ego. Nu e ușor așa cum nu e ușor să te arunci în brațele nemiloasei morți. E împotriva firii umane să dorești moartea pentru că înainte de a fi ea a fost viața. Viața se opune morții.


Ceea ce nu ne dăm seama e că supunerea ego-ului este o practică destul de familiară. Zi de zi ne supunem voința  noastră altcuiva decât propriului ego, și asta o facem de fiecare dată când trebuie să facem ceea ce trebuie să facem, și nu ceea ce dorim sau avem chef. De exemplu, merg la serviciu pentru că trebuie deși uneori nu aș dori, dar totuși merg. Ceea ce mă determină să-mi calc propriul eu, este capacitatea de a vedea beneficiile viitoare, plata. Deși plata o folosesc tot în folosul propriu , ea mă învață principiul de bază al supunerii ego-ului: mori acum pentru a învia mai târziu la o viață mai bună. Înțeleg prin moarte toate renunțările de moment în vederea obținerilor viitoare. Și câte investiții de genul ăsta nu am făcut. Te înscrii la o școală cu credința că vei avea un profit viitor, îți cumperi un obiect, bazându-te pe promisiunile mărcii, cu credința că te va ridica din poziția în care te afli, etc.

Pentru a putea lua hotărârea de a-ți omorî eul ai nevoie de un ingredient de bază: încredere. Eu cred că la sfârșitul lunii voi primi salariul, de aceea merg la muncă. Dacă nu aș crede și avea încredere că voi fi plătit nu m-aș obosi prea tare. La fel stă și cu cel mai greu lucru, să-ți sacrifici ego-ul de dragul celuilalt; NU se poate face fără credința într-o înviere (a unui câștig mult mai mare decât prețul morții). Cred că de fiecare dată când o parte din mine se sacrifică, nu numai că celălalt este completat și îmbogățit cu acea parte, dar eu fac loc unui eu superior supunându-mă unui proces continuu de reînnoire, un facelift al eului. Așa funcționează adevărata schimbare. Procesul are dublu efect, nu numai eu ma transform, ci și celălalt este schimbat.

Este nevoie de un curaj ieșit din comun. Toate din jur ne învață să ne îndreptăm atenția doar asupra eu-lui, să te izolezi în propriul tău spațiu individual și individualist (poluat de o singurătate extremă - chiar dacă trăiești lângă alte persoane) și să te îndepărtezi cât mai mult de celălalt, de cele mai multe ori catalogat ca dușmanul (ego-ului tău). Curajul, în acest context, este o manifestare a valorilor și principiilor pe care ți se  sprijină viața. Așa că până la urmă cel care ajunge să împlinească cel mai greu lucru din lume, este acel care are un bagaj de valori bazate pe altruism și sacrificiu și o perspectivă a vieții care transcende simpla satisfacerea a imediatității.