" I have a dream that one day..." (Martin Luther King)
Visul meu este ca într-o zi să...Așa începe totul.
Privind mai îndeaproape pe cei din jur mi-am dat seama că societatea noastră românească a fost jefuită de dreptul de a visa, rămânând grav rănită de realitatea știrilor de oră cinci. Într-un decor atât de vitreg, cel ce îndrăznește să viseze este cu adevărat un erou.
Mă gândesc câte-odată la câte vise am avut. Unele mi le văd împlinite cu totul, altele rămase undeva pe la jumătate, altele moarte imediat la naștere și câte altele pe care nu am îndrăznit nici să le visez. Recunosc însă că visele care mi-au dat cea mai mare împlinire, fie din îndeplinirea lor sau din simpla visare a lor, au fost acelea care nu mă aveau pe mine în prin plan. Nu vreau să las o impresie greșită, eu eram actorul principal, eu aveam acțiunea în mâinile mele, eu aveam beneficiile și pierderile fiecărei etape, dar dincolo de aspectul personal, visul viza viața celor din jurul meu (prieteni, copii, părinți, etc).
Cred, privind și în istoria marilor visători, că visurile care au fost cele mai împlinite aveau de-a face cu un mai bine pentru aproapele. Martin Luther King visa ca într-o zi toți compatrioții săi de culoare vor avea aceleași drepturi cu albii. Visul lui deschidea o poartă nouă relațiilor dintre cetățenii aceleiași țări. Visul lui a adus libertate atâtor oprimați. Visul lui a dat speranță. Visul lui a dobândit dreptul la a visa a milioane și milioane de oameni.
Puterea care îl însoțește pe cel care are un vis derivă și din neputința aproapelui. Lacrima celuilalt odată ce o împărtășești și te identifici cu ea se transformă în tine în energie vie. Este un principiu pe care îl împărtășesc și cei mai buni oameni de afaceri. Ei spun că cel mai mare profit îl vei avea atunci când mai întâi tu, prin produsul sau serviciul tău, aduci o valoare în plus în viața clientului tău. Felul acesta altruist de a construi o afacere aduce în timp cel mai mare profit. Profit care la rândul lui devine energia vie necesară viețuirii și continuității companiei respective.
Cred că viabilitatea unui vis este dat capacitatea lui de a aduce valoare în viața celui de lângă tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu