duminică, 27 ianuarie 2013

41. INEVITABILITATEA ÎNTÂLNIRII

 
”Spune-mi cu cine te întâlnești și-ți voi spune cine vei deveni”


Viața este o succesiune de întâlniri. am putea spune chiar, ca pentru om, viața însăși a început în urma unei întâlniri. Istoric vorbind, și nu numai, viața pentru Om a început atunci când Dumnezeu Creatorul și-a dat întâlnire cu vasul de lut, iar în urma acestei romantice întalniri, pentru că a fost iubire la prima vedere, s-a nascut Omul și apoi viața în el.

Săptămâna trecută am fost nevoit, din motive medicale, să am o serie de întâlniri cu câțiva specialiști în gimnastică medicală. Încă nu am terminat sesiunile programate, dar pot să spun că după aceste întâlniri mă simt mai bine. Astfel am ajuns să înțeleg că viața este o neîntreruptă sesiune de întâlniri cu diferiți specialiști, sau nespecialiști, în urma cărora viața poate fi îmbunătățită sau îmbolnăvită. Ba mai mult, este recomandat să avem întâlniri, de prefereat cu cei mai buni specialiști, pentru toate aspectele vieții noastre.

Împlinirea sau neîmplinirea mea de azi se datorează întâlnirilor de ieri și de specialiștii (sau nespecialiștii) cu care am împărtășit un anumit timp din viață. Dacă azi mă simt împlinit pe plan familial, e pentru că într-o zi de ieri am cunoscut și apoi am invitat-o la o întâlnire (”în oraș”) pe nevastă-mea. Dacă azi am o mulțumire în planul muncii, e pentru că în urmă cu câțiva ani am avut curajul să accept o întâlnire (un ”interviu”) cu cineva dintr-un domeniu necunoscut pentru mine. Dacă acum pot să gândesc și pot să scriu (în felul meu) e pentru că a fost un moment când cineva m-a încurajat să citesc și să scriu. Și pot continua așa cu toate aspectele vieții mele, până la cel mai mărunt amănunt.

Concluzia e că tot ceea ce sunt se datorează unor întâlniri anterioare, fie programate sau neprogramate cu specialiști de la care am deprins obiceiuri bune, și cu nespecialiști sau falși specialiști de la care am învățat lucruri rele.

Recunoscător sunt totuși pentru oamenii pe care Dumnezeu mi i-a pus înainte și cărora le datorez parte din ceea ce sunt azi. Adevărul pe care nu-l voi uita niciodată e că a fi binecuvântat înseamnă și numai faptul de a întâlni și a sta în prezența unor persoane.

Pentru că inevitabilitatea întâlnirii este imposibilă rămâne întrebarea aceasta:

Cu cine vei căuta să te întâlnești azi pentru a deveni acea persoană care vrei sa fii mâine?



2 comentarii:

  1. Imi place ideea asta de "inevitabilitatea intalnirii" pentru ca realizez cum s-a nascut in mintea lui Dumnezeu. Practic nu numai modelarea primului Om a fost rezultatul unei intalniri de iubire, ci modelarea sufletului nostru in fiecare clipa e rezultatul unei intalniri (indiferent ca e cu Dumnezeu sau cu al Lui vrajmas). ce frumos!! Chiar si intalnirile astea cu gandurile celorlalti (fie si numai virtual) ne schimba si ne cresc si ne provoaca. Deci, pana la urma Dumnezeu e inevitabil. :D Tot eu, Roxana

    RăspundețiȘtergere
  2. "Dumnezeu e inevitabil" , uau, ce fain suna. profund si simplu. Daca am ajunge la concluzia asta in ifecare zi, poate ne-am aranja fiecare zi in functie de acest adevar.

    RăspundețiȘtergere